Împreună schimbăm vieți
Ne angajăm să avem un impact pozitiv, durabil în viețile oamenilor
Despre Noi
Fundația Mobexpert se implică, încă din momentul înființării, în 2007, în construirea și sprijinirea a numeroase proiecte ce abordează cele mai des întâlnite provocări sociale din România.
Avem la activ peste 1000 de astfel de inițiative ce au venit în ajutorul oamenilor aflați în situații critice sau a copiilor și tinerilor cu potențial de a avea un viitor profesional strălucit.
Sprijinim, de asemenea, prin parteneriate solide, asociații și fundații care se dedică diverselor cauze din domeniul educației, asistenței sociale, mediului, sportului și culturii.
Am asigurat, spre exemplu, tratamentul necesar copiilor bolnavi, am sprijinit așezăminte religioase și evenimente culturale, am mobilat casele distruse de inundații sau de incendii, am dotat secțiile de oncologie ale spitalelor, am renovat bazele sportive pentru sportul de masă, am susținut personalul medical în lupta cu pandemia de coronavirus, am donat produse necesare refugiațiilor ucraineni care au fost nevoiți să își părăsească țara din pricina războiului.
Construim o societate mai bună
Misiunea noastră este de a genera impact social pozitiv prin proiecte concrete în folosul comunității.
Sprijinim comunitățile
Viziunea fundației este crearea unei societăți incluzive, în care fiecare persoană primește sprijinul necesar pentru a-și atinge potențialul.
Partenerii noștri
Am dezvoltat parteneriate solide cu asociații și fundații care se dedică diverselor cauze din domeniul educației, asistenței sociale, mediului, sportului și culturii
Misiunea Fundației Mobexpert este de a contribui la îmbunătățirea calității vieții comunităților și de a construi un viitor mai bun pentru copiii noștri. Avem convingerea că, prin acțiuni pozitive și colaborare activă, putem aduce schimbări semnificative și durabile în viețile oamenilor, în special ale copiilor noștri, cei care vor modela cursul viitorului. Suntem conștienți că investiția în educație și formare, în sprijinirea sistemului medical și în dezvoltarea comunităților reprezintă cheia unei societăți prospere și armonioase.
Diana Șucu
Fundația Mobexpert
Implică-te alături de noi!
Împreună suntem o voce puternică pentru cauzele care contează