Diana Șucu și echipa Mobexpert au oferit, prin intermediul Fundației Mobexpert, o experiență deosebită copiilor și adolescenților aflați sub protecția SOS Satele Copiilor. Aceștia au avut privilegiul de a participa la un atelier de origami, condus de către Ayako Funatsu, o specialistă japoneză în design floral, care i-a învățat tehnica tradițională japoneză de a confecționa mărțișoare din hârtie.
Aceasta a reprezentat prima inițiativă pe care Fundația Mobexpert a derulat-o în beneficiul copiilor și adolescenților de la SOS Satele Copiilor, completând astfel sprijinul financiar acordat pe tot parcursul anului. Împreună cu cei mici, Diana Şucu si colegele ei au participat la confecționarea cocorilor din hârtie și a “origamișoarelor”, mărțișoare origami în formă de flori, decorate cu tradiționalul șnur alb-roșu.
“Am avut privilegiul să lucrez alături de 12 copii și adolescenți minunați, învățând împreună cu ei să creăm origami în diverse forme și culori, care ulterior pot fi purtate sau oferite cadou sub forma unor mărțișoare. Le-am denumit origamișoare. Am realizat chiar și cutiuțele pentru acestea unde am inclus câte un bilețel inscripționat, în japoneză, cu numele fiecărui beneficiar. Am fost fericită și impresionată de interesul manifestat al acestor tineri față de evenimentul nostru. M-a frapat răbdarea și curiozitatea lor de a parcurge toți pașii necesari până la finalizare. Au creat origamișoare în diverse forme și culori, personalizându-le după propriul lor gust, cu diferite aplicații strălucitoare. Fiecare produs este unic! La final, frumoasele noastre “opere de artă“ ni le-am făcut cadou între noi, ca o amintire a acestei zile speciale. Ziua nu putea să se termine fără o mică gustare, gofre proaspete asezonate cu dulceață de fructe de pădure și un ceai fierbinte cu aromă de fructe. Mi-a făcut mare plăcere să petrecem timp împreună. Pot să spun că a fost o zi de sărbătoare. Abia aștept să vină 1 martie să pot purta mărțișorul dăruit de copii”, a declarat Diana Șucu.
Acest tip de workshop nu fost ales întâmplător. Pe lângă faptul că este distractivă, tehnica origami aduce o serie de beneficii copiilor.
”Specialiștii susțin că procesul de creare a figurinelor din hârtie, de tip origami, crește puterea de concentrare. În acest mod, cei mici deprind disciplina și răbdarea. Apoi, ajută la dezvoltarea gândirii logice, îi liniștește, reduce anxietatea și ajută la dezvoltarea senzorială printr-o mai bună coordonare a vederii cu mâinile. Nu în ultimul rând, tehnica origami dezvoltă simțul creativ”, adaugă Diana Șucu.
Copiii au urmat indicațiile lui Ayako Funatsu, o japoneză care trăiește de mai bine de două decenii în România, țară de care spune că s-a îndrăgostit. Ayako este cunoscută publicului în urma participării la emisiunea Imperiul Leilor. În prezent, Ayako este specialist în Design Floral în cadrul Mobexpert.
”Fiecare copil merită să fie iubit, repectat și acceptat așa cum este. În lipsa unei familii care să fie aproape de ei, noi suntem familia lor. Este foarte important sprijinul pe care îl oferim, pentru că noi îi facem oameni. Îi creștem, îi educăm, le creăm toate facilitățile a reuși în viață, astfel că parcursul lor este unul ușurat și ajung la vârsta maturității oameni integrați din punct de vedere profesional și social. Încă de la primele întâlniri cu doamna Șucu, ne-am dat seama că va fi mai mult decât un parteneriat. Este unul de suflet, care, dincolo de susținerea financiară, importantă pentru a ne continua activitatea, este o implicare la nivel uman. Marea familie Mobexpert este una frumoasă, avem multe valori comune, și cred că parteneriatul acesta va aduce schimbarea în viețile acestor copii”, declară Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.
După atelierul de origami, copiii au făcut un tur al showroom-ului Mobexpert și au descoperit cum se derulează zi de zi munca angajaților companiei.
”Câțiva dintre copii mai au puțin până la vârsta majoratului și sunt în perioada în care decid ce profesie ar vrea să urmeze în viață. Indiferent de alegerea lor, este important să descopere că ai nevoie de dedicare și disciplină în orice domeniu de activitate”, spune Diana Șucu.
Fundația Mobexpert se implică, începând de anul acesta, în sprijinirea copiilor și tinerilor din programele SOS Satele Copiilor România, cu sprijin financiar și logistic. Donația anuală acoperă costurile zilnice pentru una din casele SOS din București, precum și alte proiecte educaționale sau de timp liber, în beneficiul tuturor copiilor și tinerilor din programul SOS din capitală, oferindu-le experiențe memorabile, în funcție de pasiunile și visurile fiecăruia.